Sharbat Gula, supranumită "Mona Lisa a războiului din Afganistan" datorită fotografiei realizate de Steve McCurry, a fost condamnată pentru deținere de documente de identitate false și va fi expulzată luni de autoritățile pakistaneze, anunţă Agepres.
Ea fusese arestată din locuința ei din orașul pakistanez Peshawar și a fost acuzată că a obținut cetățenia pakistaneză prin falsificarea unor documente, riscând până la șapte ani de închisoare.
Mamă a patru copii, analfabetă, Sharbat Gula a pledat vinovată vineri, a indicat pentru AFP avocatul său, iar tribunalul a condamnat-o la 15 zile de închisoare și o amendă de 110.000 rupii pakistaneze (950 de euro).
Un reprezentant al consulatului afgan la Peshawar a confirmat revenirea iminentă a lui Sharbat Gula în Afganistan. ''Noi am plătit deja amenda impusă doamnei Gula de tribunal și ne vom deplasa luni în Afganistan într-o manieră demnă'', a declarat Abdul Hameed Jalili, consilier pentru refugiați în cadrul consulatului afgan la Peshawar.
Steve McCurry a fotografiat-o pe Sharbat Gula în decembrie 1984, pe când fata avea 12 ani și se afla într-o tabără de refugiați la granița dintre Afganistan și Pakistan. Fotografia ei a apărut pe coperta National Geographic în luna iunie 1985 și a fost utilizată intens pentru mediatizarea situației dificile a refugiaților.
McCurry nu i-a aflat atunci numele și în ciuda călătoriilor repetate în regiune nu a reușit să o găsescă. În cele din urmă, fotograful a găsit-o 17 ani mai târziu, în anul 2002, în Peshawar.
Anul trecut, guvernul pakistanez a început o acțiune împotriva refugiaților afgani care ar fi folosit documente false pentru a obține cetățenie pakistaneză. Atunci a apărut și numele lui Sharbat Gula în anchetă.