Thomas Beavis, în vârstă de 21 de ani, spune că a simţit furnicături pe şira spinării în momentul în care a realizat ce a suprins în fotografiile sale, scrie ziare.com.
Se pare că fantoma ar fi a uni fetiţe, Anne Tottenham, iar lângă ea se poate observa şi umbra capului unei bătrâne. Anne Tottenham s-a mutat cu familia sa în conac în 1766. Micuţa s-a îmbolnăvit, iar după ce familia a ajuns la concluzia că ar fi posedată de un demon, ea a fost închisă într-o cameră, unde a stat până a murit.
La prima vedere a pozei pare că fantoma ar fi de fapt reflexia unuia dintre turişti, dar uitându-te mai atent observi că fetiţa se uită în direcţia opusă faţă de cei din afara casei.