Primele ştiri la televiziunea locală relatau despre un mort şi cinci răniţi. Atacurile au avut loc în Piaţa Aviaţiei, o zonă comercială a Bagdadului, lângă un loc de adunare al muncitorilor din construcţii.
Potrivit autorităţilor, cei doi atentatori sinucigaşi, îmbrăcaţi în veste cu exploziv, s-au autodetonat. Este al doilea atac de acest fel în ultimele zile, iar valul de violenţă a izbucnit după ce s-a anunţat organizarea de alegeri în luna mai.