Tensiunile sunt maxime în Orientul Mijlociu, în apropierea Stâmtorii Ormuz, pe unde trece 30% din petrolul lumii. Două petroliere au fost ținta unor atacuri de origine necunoscută, la doar o lună după un incident asemănător.
Cele două nave, Kokuka Courageous și Front Altair, se aflau în Golful Oman în momentul în care mai multe explozii au fost raportate la bordul lor.
Front Altair, care transporta 75.000 de tone de nafta, o materie primă pentru industria petrochimică și pentru producerea de benzină, pare să fi fost lovit de o torpilă, a declarat un oficial al rafinăriei de stat taiwaneze CPC, destinatarul transportului.
Petroliere sabotate aproape de coasta Emiratelor, într-un moment exploziv în regiune
Presa de stat iraniană a anunțat că nava s-a scufundat, informație negată de operatorul petrolierului.
Kokuka Courageous, care avea o cursă din Arabia Saudită spre Singapore, a fost lovit în chilă, chiar sub nivelul apei. Nava nu s-a scufundat, a anunțat operatorul.
Autoritățile iraniene au anunțat că cele două petroliere au fost evacuate: 44 de marinari au fost salvați.
Marina SUA a precizat la rândul său că a primit mesaje S.O.S. de la cele două echipaje. SUA dispun în zonă de un grup naval de luptă construit în jurul unui portavion, grup trimis pe fondul tensiunilor tot mai mari dintre Washington și Teheran.
Desfășurare militară copleșitoare a SUA în Orientul Mijlociu, mesaj pentru Iran
Prețul petrolului a crescut rapid cu 3,9% în urma incidentului, potrivit Bloomberg.
Incidentele vin la o lună după ce patru petroliere au fost ținta unor atacuri în largul coastelor Emiratelor Arabe Unite.
SUA au atribuit acele atacuri Iranului, acuzație pe care Teheranul a negat-o vehement.