Din primele informaţii, explozia a fost provocată accidental la un carnaval, potrivit autorităţilor.
Explozia a avut loc la un eveniment cunoscut sub numele de Carnavalul Galben, în Villepinte, o suburbie din Paris, aflată la aproximativ 11 minute de centrul oraşului şi foarte aproape de aeroportul Charles de Gaulle.
Autorităţile locale au declarat reprezentanţilor mass-media că deflagraţia a fost una „accidentală” şi că nu are implicaţii teroriste. La eveniment participau şi aproximativ 1000 de copii.
Mai multe maşini ale ambulanţei se află la locul exploziei, iar pompierii au izolat perimetru.
Cauza exploziei nu este cunoscută încă.
Presa franceză scrie că, de fapt, ar fi fost vorba de două explozii, iar acestea ar fi fost cauzate de nişte artificii.