UPDATE: Administratorii localului, soţ şi soţie, sunt cercetaţi în calitate de suspecţi şi au fost reţinuţi preventiv pentru 72 de ore. Pe numele lor s-au deschis două dosare penale pentru încălcarea regulilor de protecţie a muncii şi vătămare gravă din imprudenţă a integrităţii corporale a persoanelor sau pierderea de către acestea a capacităţii de muncă.
O explozie puternică s-a produs, sâmbătă, într-o cantină din centrul Chişinăului, cel mai probabil din cauza unei butelii de gaz.
Informațiile inițiale indicau circa 20 de persoane rănite. Victimele au fost transportate la Institutul de Medicină Urgentă şi Centrul Republican de Leziuni Termice. Trei persoane sunt internate în secţia Reanimare, cu arsuri grave ale căilor respiratorii.
"În total au avut de suferit cel puţin 20 de persoane, printre care şi copii. Nouă ambulanţe au fost trimise la faţa locului. Cei mai mulţi au suferit arsuri şi au fost transportaţi la Centrul de Combustie", a declarat purtătorul de cuvânt al Institutului de Medicină Urgentă, Petru Craveţ, pentru publika.md.
La faţa locului au intervenit patru autospeciale ale Pompierilor.
"Este vorba despre o cantină dintr-un imobil privat. A explodat o butelie de gaz. Sunt patru persoane spitalizate. Explozia a avut loc în incinta clădirii, alte edificii nu au fost afectate, au fost distruse doar geamurile. Este o întreprindere privată şi nu vă pot spune dacă avea toate actele în regulă", a declarat directorul Întreprinderii Municipale "Piaţa Centrală" Chişinău, Veaceslav Balan.
Zona a fost evacuată pe raza a 100 de metri, a adăugat Balan: "Am hotărât ca astăzi să evacuăm oamenii şi comercianţii din raza a 100 de metri de la locul incidentului. Nu vă pot explica de ce oamenii nu reacţionează prompt atunci când sunt rugaţi de poliţie să părăsească teritoriul".
Pretorul sectorului Centru, Oleg Poiată, a precizat că o anchetă va fi deschisă pentru verificarea autorizaţiilor respectivului local.
"Urmează să verificăm dacă localul dat avea actele în regulă. Vom convoca comisia Situaţiilor Excepţionale, vom evalua pagubele şi vom acorda ajutor oamenilor care au avut de suferit", a explicat acesta.