Potrivit Forțelor de Apărare de Sud ale Ucrainei, un incendiu a apărut la bordul navei, iar căpitanul, pentru a preveni scufundarea navei, a eșuat-o. Patrula de frontieră și barca de salvare care s-au deplasat la fața locului au adus medici la bord, relatează Ziare.com.
Aceștia au comunicat că doi marinari au fost răniți. Unul dintre ei a fost tratat la fața locului, iar cel de-al doilea a fost dus la mal și mai apoi la spital.
Remorcherele s-au apropiat de navă pentru a o trage în port, după ce au acoperit gaura apărută in urma exploziei.
În context, Forțele de Apărare Ucrainene au transmis că funcționarea coridorului de cereale necesită eforturi internaționale de curățare a minelor din Marea Neagră.
Pe 20 septembrie, o explozie a avut loc la o navă de marfă aflată la Sulina. Trei persoane au fost atunci grav rănite, dintr-un total de 15 care au fost evacuate de pe navă.
Nava, una de mici dimensiuni, era încărcată cu ciment.