Jomana Abedi, sora lui Salman Abedi, a declarat într-un interviu că fratele ei era "bun şi iubitor" şi că este surprinsă de ceea ce a făcut acesta luni. De asemenea, femeia crede că Abedi a fost mânat de atacurile militare ale Statelor Unite în Orientul Mijlociu.
”Cred că a văzut copii musulmani murind peste tot şi a căutat răzbunare”, a spus femeia pentru the Wall Street Journal, scrie Mediafax.
”A văzut exploziile din Siria şi a vrut răzbunare. Acum totul se întâmplă între el şi Dumnezeu”, a mai spus Jomana Abedi.
Încercarea femeii de a justifica actul fratelui său a fost catalogată drept ”dezgustătoare”.
”Nu există justificare pentru moartea unui copil”, a declarat un britanic, citat de the Mirror.
”Îţi rupe sufletul gândul că un copil, din orice parte a lumii, îşi pierde viaţa, dar, din cunoştinţele mele, nu copiii erau ţinte ale atacurilor aeriene din Siria, cum a fost în Manchester”, a adăugat bărbatul.
”Doar o minte bolnavă poate motiva atacul în felul acesta” a conchis britanicul.