Europarlamentarii reuniți în sesiune plenară la Strasbourg au aprobat planul, 369 dintre ei votând pentru și 255, împotrivă. S-au opus rezoluției europarlamentarii eurosceptici, de extremă dreaptă și de extremă stângă.
Proiectul prevede ca statele membre ale Uniunii Europene să investească mai mult în misiuni militare și, în același timp, să dezvolte și să împartă echipamente militare. Parlamentul European nu este for decizional în acest dosar, fiind nevoie de consensul liderilor statelor membre. Însă susținerea exprimată de legiuitorii europeni indică în mod clar că la nivelul partidelor importante există voința politică pentru ca Uniunea Europeană să pună în practică acest plan de apărare, cel mai ambițios din ultimele decenii.
"Uniunea noastră nu are dotările necesare pentru a face față uriașelor provocări de securitate. Europa se bazează în continuare, în foarte mare măsură, pe NATO și pe solidaritatea Statelor Unite", a spus europarlamentarul liberal Urmas Paet, fost ministru de Externe al Estoniei și autorul rezoluției adoptate la Strasbourg.
"Pe termen lung, americanilor nu le va păsa de securitatea Europei. Rezultatul alegerilor din Statele Unite face ca sporirea capacității eurpene de apărare să devină o problemă de extremă urgență", a spus și europarlamentarul german Michael Gahler.