"Teoretic, orice poate să afecteze, într-un fel sau altul. Partea bună este, şi preiau ca mesaj pozitiv ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută la Ministerul de Finanţe, am avut un împrumut de două miliarde de euro, ceea ce arată foarte clar interesul investitorilor faţă de piaţa din România, faţă de economia din România, mai ales pe termen lung, ăsta e un mesaj important. Al doilea, structura acelor investitori – sunt investitori din ţări precum Germania, Austria, UK, America. La fel, costurile sunt unele foarte avantajoase. Sunt trei chestiuni care arată foarte clar încrederea investitorilor străini în economia României pe termen lung, ceea ce contează. Nu, nu ne afectează, ăsta e punctul meu de vedere”, a spus Teodorovici.
Bursele din Asia înregistrează marţi o nouă zi de scădere, după ce pieţele din Statele Unite au înregistrat luni cea mai mare contracţie din 2011. De asemenea, cele mai mari burse din Uniunea Europeană au deschis ziua de marţi cu scăderi şi de peste 3%, după contracţiile de pe pieţele asiatice şi americane, informează Bloomberg.