Ajutorul umanitar, constând din produse alimentare, apă potabilă și muniții, era destinat soldaților irakieni care participă la operațiunea împotriva islamiștilor SI, dar a fost din eroare parașutat într-o zonă din provincia irakiană Anbar, controlată de jihadiști.
"Soldații noștri aveau nevoie într-adevăr de ajutor, însă din cauza unei erori intervenite la nivelul comandamentului armatei irakiene și a lipsei de experiență a piloților a rezultat că i-am ajutat pe islamiști să ne ucidă militarii", a declarat unul din parlamentarii locali, Hakim al-Zamili, într-un interviu pentru postul de televiziune NBC News.
Incidentul a fost confirmat, sub rezerva anonimatului, de unul dintre reprezentanții Ministerului Securității al Irakului. O anchetă a fost deschisă în acest caz și investigații sunt în curs de desfășurare.
SUA, împreună cu o serie de țări arabe, au lansat la 23 septembrie o campanie de atacuri aeriene asupra unor poziții ale grupării SI în Siria. Washingtonul a anunțat, în urmă cu o zi, că doar luni și marți au fost efectuate 22 de lovituri aeriene împotriva grupării SI în Siria și Irak.
Mai mult pe Agerpres