Pe 24 iunie, problema va fi mai ales de a şti dacă Erdogan câştigă alegerile din primul tur şi dacă îşi păstrează majoritatea partidului său, AKP, în parlament. Dacă nici un candidat nu va obţine peste 50% din voturi din primul tur al prezidenţialelor, atunci va avea loc un al doilea tur de scrutin pe 8 iulie.
Potrivit AFP, cinci scenarii sunt avute în vedere:
1. Victoria netă a lui Erdogan: Preşedintele câştigă prezidenţialele din primul tur, AKP rămâne majoritar în parlament.
2. Un al doilea tur nesigur: La prezidenţiale, opoziţia îl constrânge pe Erdogan la un al doilea tur de scrutin.
Rivalul său cel mai vizibil, Murarrem Ince, candidatul CHP, principalul partid de opoziţie, a dus o campanie uimitor de solidă. Împreună cu ceilalţi candidaţi, opoziţia poate cântări suficient încât să provoace un al doilea tur.
Dar unii analişti cred că Erdogan ar rămâne favorit în acest scenariu.
Dar, dacă AKP îşi pierde majoritatea în parlament la legislativele ce au loc doar într-un singur tur de scrutin duminică, atunci ''Erdogan va aborda cel de-al doilea tur de scrutin prezidenţial cu tradiţionala sa imagine de dominaţie şi de invincibilitate serios afectată''.
3. ''Victorie a la Pirus'': Erdogan câştigă prezidenţialele, AKP pierde controlul parlamentului.
''Rezultatul cel mai probabil în prezent este victoria lui Erdogan şi un parlament disputat'', potrivit opiniei lui Aaron Stein, de la Atlantic Council.
Acest scenariu ar duce Turcia într-o perioadă de profundă incertitudine, ar zgudui încrederea economică în economia turcă şi ar provoca probabil noi alegeri.
Va depinde mult de capacitatea partidului pro-kurd HDP, o formaţiune ferm anti-Erdogan ce se prezintă singură la alegeri, de a obţine 10% din voturile necesare pentru a intra în parlament.
4. Sfârşitul ''erei Erdogan'': Muharrem Ince câştigă prezidenţialele în cel de-al doilea tur, opoziţia controlează parlamentul.
Ince este clar favorit pentru a ajunge al doilea după Erdogan, şi ar beneficia în cel de-al doilea tur de sprijinul aliaţilor CHP de la legislative, dar probabil şi din partea HDP.
Dacă opoziţia preia controlul parlamentului duminică, acest elan l-ar ajuta puternic pe Ince pe 8 iulie.
''Dacă se va întâmpla aceasta, atunci o schimbare politică masivă va avea loc probabil pe mai multe fronturi'', potrivit lui Marc Pierini, cercetător la Carnegie Europe, evocând îndeosebi politicile economice şi relaţiile cu Occidentul.
5. ''Teritoriu necunoscut'': Opoziţia câştigă preşedinţia, AKP păstrează controlul parlamentului.
Acesta este probabil scenariul cel mai confuz, deoarece AKP nu are nici o experienţă de coabitare şi noul preşedinte va fi probabil foarte ostil partidului care a dominat până acum scena politică turcă din 2002.
''Un preşedinte din partea opoziţiei laice se va confrunta cu o majoritate islamistă şi naţionalistă în parlament, ceea ce va duce la o situaţie confuză'', conchide Pierini.