Până de curând, centrala nucleară Zaporojie a reprezentat unul dintre cele mai îngrijorătoare aspecte ale invaziei Rusiei în Ucraina. Aceasta a fost avariată în timpul luptelor, ceea ce a provocat o alarmă internaţională, iar şeful acesteia a fost reţinut de forţele de ocupaţie pe parcursul weekend-ului, fiind eliberat luni, relatează HotNews.ro, care citează Associated Press.
Compania nucleară de stat ucraineană Energoatom a închis ultimul dintre cele şase reactoare ale centralei pe 11 septembrie, deoarece activitatea militară rusă a întrerupt alimentarea cu energie externă fiabilă pentru răcire şi alte sisteme de siguranţă, ameninţând o topire potenţial catastrofală.
Situația este acum total diferită, spune preşedintele Energoatom, Petro Kotin. Reprezentatul companiei a declarat într-un interviu acordat agenţiei Associated Press că se are în vedere repornirea a două dintre reactoare, operațiune ce ar putea avea loc în câteva zile, scopul fiind acela de a proteja instalaţiile de siguranţă, pe măsură ce se apropie iarna şi temperaturile scad.
Ultimul reactor operaţional al centralei a fost plasat luna trecută în ceea ce se numeşte "oprire la rece", reducând probabilitatea unei fuziuni periculoase.
Dar există în continuare un risc, atâta timp cât în interior există ansambluri de combustibil nuclear, a explicat Kotin.
"Ai căldură reziduală şi trebuie să asiguri în mod constant lichidul de răcire pentru aceste ansambluri de combustibil. Dacă încetezi răcirea, atunci vei avea topire", a spus el.
Trupele ruseşti ocupă centrala şi zona înconjurătoare, inclusiv oraşul Enerhodar din apropiere, în timp ce mii de muncitori ucraineni continuă să întreţină instalaţia. Centrala este singura sursă de căldură a oraşului, a declarat Kotin.
Energoatom ar putea lua o decizie chiara stăzi privind repornirea reactoarelor anterior menționate.
"Noi, în acest moment, evaluăm toate riscurile. Iar acest lucru depinde de vreme. Şi, de fapt, nu avem prea mult timp pentru a face acest lucru", a spus Kotin.
La momentul opririi forţate, oficialii ucraineni au avertizat că este doar o măsură provizorie şi, ca atare, nesigură.
Centrala se află într-una dintre cele patru regiuni ucrainene pe care Rusia le-a revendicat ca fiind teritoriul său.