"Guvernul elen a pariat că dacă va negocia cu noi, BCE își va relaxa reglementările și va da drumul la bani. Dar nu va exista un acces facil la fondurile BCE până când nu se va ajunge la un acord solid cu Eurogrupul", a afirmat Jeroen Dijsselbloem, într-un interviu acordat postului de televiziune RTL Nieuws.
Mai mult, Jeroen Dijsselbloem susține că în ultimele două luni s-au înregistrat progrese reduse, în negocierile cu Atena, și nu crede că ar fi o idee bună un referendum în Grecia pe tema acordului cu creditorii.
"Ar costa bani, ar crea incertitudini politice majore și nu cred că există timpul necesar pentru referendum. De asemenea, nu cred că grecii au timp pentru așa ceva", a explicat Dijsselbloem.
Premierul elen, Alexis Tsipras, avertiza, luni că, dacă finanțatorii vor împinge Guvernul spre un acord în contradicție cu promisiunile sale electorale, chestiunea va fi tranșată prin referendum.
"Dacă mă voi găsi în fața unui acord dincolo de limitele mandatului meu, nu voi avea altă opțiune, iar poporul va decide", a mai afirmat Alexis Tsipras, arătându-se "convins că, totuși, nu se va ajunge la asta".
Grecia a modificat, luni, componența echipei de negociatori cu Eurogrupul, o decizie care ar putea reduce influența ministrului grec de Finanțe, Yanis Varoufakis, considerat ca fiind unul dintre cei care au încetinit negocierile cu creditorii internaționali. Decizia vine după ce, vineri, la întâlnirea Eurogrupului de la Riga, s-au făcut presiuni asupra oficialilor de la Atena pentru a prezenta reforme economice detaliate, în schimbul unei tranșe din pachetul de asistență financiară prin care Grecia să evite intrarea în incapacitate de plată.
Euclid Tsakalotos, locțiitorul ministrului de Externe, va conduce noua echipă de negocieri, în timp ce economistul-șef de la Ministerul Finanțelor va conduce negocierile de la Bruxelles, cu reprezentanții zonei euro, programate miercuri. Cei doi politicieni sunt aliați ai premierului Alexis Tsipras.
Duminică, premierul elen a avut conversații telefonice cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, și cu Jeroen Dijsselbloem, șeful miniștrilor de Finanțe din zona euro, pentru a accelera discuțiile referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească Grecia în schimbul unei tranșe din pachetul de asistență financiară.