”Cu respect faţă de postările pe Twitter ale preşedintelui lansate de acesta către fosta Administraţie, nu deţin nicio informaţie care să susţină aceste (acuzaţii, not red.). Şi am cercetat asta foarte atent în cadrul FBI-ului”, a spus Comey în timp ce depunea mărturie în faţa Comitetului congresional, scrie Mediafax.
Această declaraţie reprezintă poate cea mai gravă critică adusă acuzaţiilor lui Donald Trump, liderii bipartizani ai comitetelor de informaţii ale Camerei Reprezentanţilor şi Senatului adăugând de asemenea că nu deţin dovezi care să susţină postările lui Donald Trump.
”Îngrozitor! Tocmai am descoperit că Obama mi-a ascultat telefonul din Turnul Trump, chiar înainte de alegeri. Nu a descoperit nimic”, Donald Trump a făcut aceste acuzaţii prin intermediul unei postări făcute pe pagina sa de Twitter. Preşedintele american nu a specificat de unde anume ar deţine informaţiile legate de acuzaţiile făcute.