”Ne putem aştepta ca Stat Islamic sau alte grupuri teroriste să organizeze atacuri în Europa, cu scopul de a face cât mai multe victime în rândul populaţiei civile. În plus, exista riscul unor atacuri individuale” a spus Wainwright.
Europol estimează că există între 3.000 şi 5.000 de persoane care au fost în taberele de antrenament teroriste, inclusiv în cele ale ISIS din Irak şi Siria, s-au întors în Europa. Totodată, autorităţile se tem ca eventualii atacatori să ajungă în Europa şi folosindu-se de criza refugiaţilor, călătorind cu documente false.
”Numărul tot mai mare de luptători străini prezintă noi provocări pentru ţările UE”, mai avertizează Wainwright.
Este al doilea avertisment de acest gen pe care Wainwright îl lansează, de la începutul anului. La sfîrșitul lunii ianuarie, acesta afirma că organizaţia teroristă Statul Islamic sau simpatizanţi ai acesteia se pregătesc să comită noi atentate de amploare în Europa, în special în Franţa. Potrivit acestuia, scopul teroriștilor ar fi să omoare cât mai mulţi civili.
"Când ne-au întâlnit luna trecută la sediul Europol, experţii naţionali au fost de acord asupra unei analize referitoare la faptul că aşa-intitulata organizaţie Stat Islamic îşi doreşte să comită un noi atacuri în Europa. Desigur toate autorităţile naţionale depun în prezent eforturi pentru a preveni acest lucru", declara, la acel moment, directorul Europol, Rob Wainwright, potrivit Realitatea TV.
Anul trecut, în noiembrie, la Paris au avut loc cele mai grave atentate teroriste din Franţa. Nu mai puţin de 130 de persoane au fost ucise în mai multe atacuri revendicate ulterior de către Statul Islamic. Imediat după comiterea acestora, preşedinele Francois Hollande a anunţat că Franţa se alătură coaliţiei internaţionale care luptă împotriva Statului Islamic în Siria.
Cel puţin 700 de persoane din Marea Britanie s-au alăturat grupărilor jihadiste din Siria şi Irak, şi aproximativ jumatate s-au întors, reiese din datele autorităţilor europene.
La finalul lunii ianuarie, Uniunea Europeană a lansat un nou centru de coordonare a luptei împotriva extremismului violent, în contextul în care Europa se confruntă cu cea mai semnificativă ameninţare teroristă din ultimii zece ani.