În mare parte, moldovenii știu că actualul candidat al PD la funcția de premier ne-a condus țara din umbră încă din timpul guvernării Voronin. Dacă inițial oponentul său principal era liderul PCRM, după 2009 acesta a devenit Vlad Filat, liderul PLDM. Acumulând cele mai multe mandate dintre toate componentele alianțelor aflate la guvernare în ultimii șase ani, liberal-democrații au optat întotdeauna, pe bună dreptate, pentru funcția de premier.
La rândul său, Plahotniuc a jucat foarte abil de la bun început, preluând mai întâi controlul asupra Procuraturii Generale și CNA, iar înainte arestarea lui Filat luându-și în subordine și Ministerul Justiției. Astfel, dacă acest minister, în gestiunea căruia se află și Departamentul Instituții Penitenciare, ar fi rămas al PLDM, Filat ar fi beneficiat de condiții mult mai bune și ar fi putut să se întâlnească cu oricine chiar și în detenție. Dar după ce a cedat acest minister PD-ului, el rămâne să tragă ponoasele prin subsolurile penitenciarului nr. 13.
Ultimele evenimente de pe scena politică moldovenească ne dau de înțeles că Vlad Plahotniuc , pentru a ajunge oficial prima persoană în stat , l-a sacrificat mai întâi pe Vlad Filat, după care a produs recentele sciziuni în PLDM și PCRM. Iar acum, la sfârșitul jocului, pe el nu-l costă nimic ca să-l sacrifice și pe Timofti…