Statele Unite au impus vineri, 11 august, sancțiuni împotriva a patru membri proeminenți ai elitei financiare din Rusia care au făcut parte din consiliul de supraveghere al consorțiului Alfa Group, unul dintre cele mai mari conglomerate financiare și de investiții din Rusia.
Anunțul a fost făcut vineri seară de secretarul de stat Antony Blinken.
SUA impun sancțiuni și Uniunii Industriașilor și Întreprinzătorilor din Rusia (RSPP), o organizație de afaceri rusă implicată în sectorul tehnologic al economiei Federației Ruse. Organizația a promovat substituirea importurilor și a convocat reuniuni pentru a promova răspunsuri la sancțiuni.
Sancţiunile vizează patru persoane - Petr O. Aven, Mihail M. Fridman, German B. Khan şi Alexey V. Kuzmichev - membri ai Consiliului de supraveghere din cadrul companiei Alfa Group Consortium (Alfa Group), precizează Departamentul american al Trezoreriei, subliniind că aceste persoane sunt vizate deja de restricţii impuse de Australia, Canada, Uniunea Europeană, Noua Zeelandă şi Marea Britanie.
„Statele Unite vor continua să ia toate măsurile adecvate pentru a-i trage la răspundere pe cei care permit și profită de pe urma războiului Rusiei împotriva Ucrainei”, a mai spus șeful diplomației americane.
Departamentul Trezoreriei ia aceste măsuri în conformitate cu un Ordin din aprilie 2021.
"Astăzi, Biroul pentru Controlul Activelor Străine din cadrul Departamentului american al Trezoreriei (OFAC) a aplicat o nouă serie de sancţiuni vizând membri importanţi ai elitei financiare din Rusia, precum şi o asociaţie a mediilor de afaceri ruse", a anunțat Departamentul Trezoreriei de la Washington.
Sunt vizați Petr Olegovici Aven, Mihail Maratovici Fridman, German Borisovici Khan și Alexey Viktorovici Kuzmichev pentru că operează sau au operat în sectorul serviciilor financiare din economia Federației Ruse.
Uniunea Industriașilor și Întreprinzătorilor din Rusia (RSPP) este vizată pentru că activează sau a activat în sectorul tehnologic al economiei Federației Ruse.
Iar Fridman este, de asemenea, vizat pentru că a acționat sau a pretins că a acționat pentru sau în numele, direct sau indirect, al RSPP. Khan este, de asemenea, vizat pentru că a acționat sau a acționat în sectorul construcțiilor din economia Federației Ruse.