EBOLA. "Pacientul bolnav de febră EBOLA a murit în cursul nopţii la clinica St. Georg din Leipzig", a anunţat instituţia medicală într-un comunicat.
"În pofida îngrijirilor medicale intensive şi eforturilor personalului medical, colaboratorul ONU în vârstă de 56 de ani a murit din cauza bolii infecţioase". Informaţii suplimentare vor fi furnizate în cursul zilei.
Acest bărbat era unul dintre cei trei pacienţi contaminaţi cu EBOLA pe care Germania i-a găzduit până în prezent. La 4 octombrie, primul bolnav, un expert senegalez al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), a putut părăsi spitalul din Hamburg după ce s-a vindecat.