Astfel va fi înlesnită activitatea autorităților naționale din domeniul securității și a Oficiului European de Poliție (EUROPOL), cărora li s-a pus la dispoziție baza de date VIS pentru a preveni, detecta și investiga amenințările teroriste și alte delicte grave, scrie Agerpres.ro.
În baza acestui sistem, tuturor solicitanților unei vize Schengen care au vârste de peste 12 ani li se vor lua amprentele digitale de la cele 10 degete, precum și o fotografie digitală, iar aceste date biometrice vor fi stocate timp de cinci ani.
Executivul comunitar subliniază că acest sistem, a cărui implementare a început în anul 2011 în țările din nordul Africii, va contribui la prevenirea traversării ilegale a granițelor și a falsificării vizelor, permițând totodată procesarea mai rapidă a cererilor de vize.
Comisia Europeană apreciază de asemenea că sistemul VIS este un instrument ce va ajuta la elaborarea unei politici comune privind vizele la nivelul ansamblului blocului comunitar.