Ideologul lui Putin susține într-un mesaj că războiul din Ucraina este totodată și primul război real dus de Rusia, iar cele anterioare au fost doar modele pentru cel mai important conflict.
Invazia din Ucraina - ULTIMUL RĂZBOI AL OMENIRII
„Rusia duce astăzi un război absolut pentru prima dată în istoria sa. Toate războaiele anterioare au fost doar prototipuri, modele relative pentru cel mai important război. Acum, acest război, războiul în curs, este ultimul, final și ireversibil. Evident că nu înțelegem asta încă.
Ceea ce urmează să se întâmple este dincolo de înțelegerea celor care participă la acest război și a celor care l-au început. Pentru prima dată ne confruntăm cu răul pur, absolut, complet. Nu mai este nici parțial, nici relativ. Și nu mai e doar „occidentul”, cu atât mai puțin așa-zisa entitatea efemeră Ucraina. Ei nu mai contează, oricât de infernali par.
Acest rău este ceva mult mai profund ce omenirea nu a mai văzut până acum. Acesta este ultimul război al omenirii.
Doar Rusia, împreună cu alți câțiva, stă decisiv, nezdruncinat, de partea dreptății și adevărului. Pentru acest moment istoric am fost creați noi, rușii. Nu știm cum se va termina, dar pregătirile pentru judecata de apoi sunt în toi.
Planeta se desparte în două. Fie de o parte, fie de cealaltă. Omenirea este sfâșiată. Istoria este o mișcare de la unu la doi. La început a fost doar Adam, dar la sfârșit sunt doi: Adam și dublura lui întunecată”, a scris Dughin pe contul său de Telegram.
🇫🇷 "Aujourd'hui, la Russie mène une guerre absolue pour la première fois de son histoire. Toutes les guerres précédentes n'ont été que des prototypes, des modèles relatifs pour la guerre la plus importante....
— Alexander Dugin (International) | Z (@Agdchan) January 19, 2023
— Alexandre Douguinehttps://t.co/s64AbxHpq6 pic.twitter.com/0PWc6dg9ZD
Dughin a mai declarat că omenirea este sfâșiată și a recunoscut că nu știe cum se va termina războiul. Ideologul este binecunoscut pentru părerile lui controversate.
„Este un război sfânt! Nu este o coincidență că a fost declarat jihad. Este o luptă sfântă împotriva Occidentului satanist. Este o luptă ortodoxă, finală, apocaliptică, escatologică a creștinilor ruși, a sfintei Rusia împotriva antihristului”, a declarat Dughin în noiembrie 2022.
Alexander Dugin says he agrees with Ramzan Kadyrov
— Francis Scarr (@francis_scarr) November 4, 2022
Russia, he argues, is fighting a "holy war against the satanic West", a "final apocalyptic, eschatological battle against the antichrist"
Entirely normal stuff, in short pic.twitter.com/amC9vpYueU
Ideologul lui Putin spunea atunci că este de acord cu ce spune Ramzan Kadîrov. Liderul cecen declara că visul lui este să moară în „războiul sfânt” din Ucraina.
„Noi trebui să luăm armele de la țările europene până când ei nu vor sta în genunchi ca să ceară iertare. Acest război este sfânt. Acest război este sfânt și eu visez să mor în acest război. Eu mor ca și ai mei copii să moară în acest război sfânt, dar noi vom muri doar atunci când vă vom distruge. Allah Akbar, Ahmat Sila. Cine nu e cu noi, acela e sub noi”, declara Kadîrov.
Kadyrov again has an aggravation of his mental disorders
— NEXTA (@nexta_tv) November 10, 2022
This time Don Don calls on all Muslims and Caucasians, to go to a "holy war". Don added that he "dreams of dying in this war, so that his children will die in this war too."
Can someone already help him fulfill his dream? pic.twitter.com/jxqnPBny9f
Dughin este adesea numit de presa internațională "Rasputinul lui Putin" sau "creierul lui Putin". Anul trecut, în luna august, fiica acestuia a murit într-un atentat cu mașină-capcană la Moscova.
Pe 21 august 2022, Mașina în care se afla Daria Dughina, fiica unui important aliat al lui Putin, Aleksandr Dughin, a explodat în mers, sâmbătă seara, la Moscova, în ceea ce apropiații Kremlinului numesc deja ca fiind un atentat cu mașină-capcană care îl viza, de fapt, pe tatăl ei.