Candidatul opoziţiei în alegerile prezidenţiale din Turcia, Kemal Kilicdaroglu, şi-a îndemnat duminica aceasta "concetăţenii să voteze pentru a scăpa de un regim autoritar", după ce a depus buletinul său de vot în urnă la o secţie de votare din capitala turcă Ankara, informează AFP.
MESAJUL LUI KILICDAROGLU LA VOT: DEMOCRAȚIA VA VENI ÎN MOD SIGUR, LIBERTATEA VA VENI
"Pentru ca o veritabilă democraţie şi libertate să poată avea loc în această ţară, pentru a ne debarasa de un guvern autoritar, îi invit pe toţi cetăţenii să voteze", a declarat Kilicdaroglu.
El i-a îndemnat de asemenea să rămână lângă urne după închiderea secţiilor de votare (la 17:00 ora locală, 14:00 GMT), "pentru că aceste alegeri s-au derulat în condiţii foarte dificile", a spus el.
"Au fost proferate tot felul de defăimări şi calomnii, însă eu am încredere în bunul simţ al cetăţenilor. Democraţia va veni în mod sigur în această ţară, libertatea va veni", a dat el asigurări în faţa unor susţinători ai săi care, adunaţi în faţa secţiei de votare, l-au aplaudat la ieşire.
Kılıçdaroğlu: Bu ülkeye gerçek anlamda özgürlüğün ve demokrasinin gelmesi için bütün vatandaşlarımı sandığa davet ediyorumhttps://t.co/k6oYomLdC1 pic.twitter.com/LEg1A7ngit
— Halk TV (@halktvcomtr) May 28, 2023
ERDOGAN ÎI RĂSPUNDE LUI KILICDAROGLU: VOTUL VA FI ÎNCHEIAT RAPID
Preşedintele aflat la sfârşit de mandat, Recep Tayyip Erdogan, dat favorit în acest al doilea tur inedit, a votat puţin mai târziu în cartierul său Uskudar, pe malul asiatic al Istanbulului, însoţit de soţia sa Emine şi sub ochii unei mulţimi importante.
Türkiye\"s President Recep Tayyip Erdogan casts his vote in the country\"s runoff election https://t.co/H7bzqEcZdv pic.twitter.com/kAVoJQ2LZX
— ANADOLU AGENCY (@anadoluagency) May 28, 2023
"Nicio ţară din lume nu înregistrează rate de participare de 90%, Turcia aproape că le-a atins. Le cer concetăţenilor mei să vină să voteze neclintit", a declarat şeful statului turc.
Potrivit lui Erdogan, cu numai doi candidaţi în cursă, votul "va fi încheiat rapid".
În primul tur al alegerilor prezidenţiale din Turcia, care a avut loc pe 14 mai, rata de participare a fost de 87% dintre cei înscrişi. Erdogan a obţinut în primul tur 49,5% din voturi în primul tur din 14 mai, în timp ce Kilicdaroglu a primit 44,9% din sufragii.
Erdogan ar urma să ajungă la Ankara mai târziu la începutul serii.
***
Duminică, 28 mai, se desfășoară al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Secţiile de votare s-au deschis la ora locală 08:00 (05 GMT).
Preşedintele aflat la sfârşit de mandat Recep Tayyip Erdogan se confruntă cu social-democratul Kemal Kilicdaroglu.
După încheierea scrutinului la orele locale 17.00 (14:00 GMT), primele rezultate sunt aşteptate la începutul serii.
Cei doi contracandidaţi vor să îi atragă pe cei 8,3 milioane de votanţi care nu au mers la urne în primul tur de scrutin.
Recep Tayyip Erdogan, în vârstă de 69 de ani, s-a clasat pe primul loc în primul tur. Acesta a obținut 49,51% din voturi, un scor mai mare decât se aștepta. Iar Kilicdaroglu a primit 44,9% din voturi.
Alegerile de duminică vor determina nu doar cine va conduce Turcia, țară membră NATO, ci și direcția politică și economică a acestei puteri regionale de 85 de milioane de locuitori. Asta în contextul în care Erdogan, președintele în exercițiu, a declarat recent că țara sa are o relație specială cu Rusia.