Inițial, opinia publică a fost manipulată să creadă că evenimentul a fost unul de origine teroristă. Știm foarte bine că guvernul SUA avea nevoie acută de un motiv pentru a declanșa războiul din Afganistan și ciudat sau nu l-a obținut dând vina pe teroriștii care amenințau securitatea națională.
Ulterior, numeroase voci au susținut că întregul scenariul a fost unul regizat, iar evenimentele de la 11 septembrie au avut menirea să manipuleze opinia publică pentru ca guvernul american să aibă susținere pentru războaiele care urmau să fie declanșate, scrie efemeride.ro.
Analizate şi studiate de atâţia ani de zile, imaginile pe care toată lumea le-a văzut la televizor nu par atât de credibile. În clipul de mai jos veţi vedea două dovezi cum că tot ce am văzut iniţial nu este real.
În primul rând avionul cursei 175 pătrunde foarte uşor în al doilea turn al World Trade Center, fără să explodeze în momentul impactului. Următorul aspect nu poate fi pus de nimeni la îndoială.