\"\"Sub conducerea lui Raymi, AQAP a comis violenţe de neconceput împotriva civililor din Yemen şi a încercat să organizeze şi să comită numeroase atacuri împotriva Statelor Unite şi a forţelor noastre\", a declarat Trump, potrivit unui comunicat.
\"\"Moartea lui slăbeşte în continuare AQAP şi reţeaua Al-Qaida la nivel global şi ne apropie de eliminarea ameninţărilor pe care aceste grupuri le reprezintă pentru securitatea noastră naţională\", a spus Donald Trump, fără a preciza când a fost ucis Qassim al-Raymi, scrie Agerpres.
\"\"La instrucţiunile preşedintelui Donald Trump, Statele Unite au efectuat o operaţiune antiteroristă în Yemen şi au reuşit să-l elimine pe Qassem al-Raymi, un fondator şi liderul grupului Al-Qaida în Peninsula Arabică (AQAP)\"\", a anunţat de asemenea într-un comunicat Casa Albă, notează AFP.
Potrivit executivului american, al-Raymi s-a alăturat Al-Qaida în anii \"90, acţionând în Afganistan pentru Osama bin Laden. Grupul Al-Qaida în Peninsula Arabică (AQPA) a revendicat atacul comis la începutul lunii decembrie la o bază militară americană din Pensacola, Florida, şi în care au fost ucişi trei marinari, potrivit unui comunicat difuzat duminica trecută de centrul american de monitorizare a site-urilor islamiste SITE. \"Într-un discurs audio al liderului său, Qassem al-Raymi, AQPA a revendicat atacul comis în decembrie 2019 la baza aeronavală din Pensacola”.