Liderii europeni trebuie să arunce o "privire brutală şi onestă" asupra situaţiei şi să găsească soluţii, a spus Donald Tusk. "Nu trebuie să lăsăm această criză să treacă în mod inutil", a adăugat Tusk, citat de site-ul agenţiei Reuters.
"Nu am venit la Bratislava pentru a ne consola unii pe ceilalţi sau pentru a nega provocările reale cu care ne confruntăm în acest moment special al istoriei comunităţii noastre după referendumul britanic", a subliniat Tusk, care va prezida reuniunea liderilor statelor membre UE fără Marea Britanie, scrie Mediafax.
"Nu putem începe discuţiile având convingerea fericită să nu există nimic greşit, că totul a fost şi este în regulă. Trebuie să îi asigurăm pe cetăţeni că am tras învăţăminte de pe urma Brexit, că suntem în stare să readucem stabilitatea, sentimentul securităţii şi protecţia concretă", a insistat preşedintele Consiliului European.
Donald Tusk a prezentat trei priorităţi ale Uniunii Europene - consolidarea frontierelor externe, combaterea terorismului şi oferirea de garanţii pentru cetăţeni în contextul efectelor adverse ale globalizării economice.