Aceste comentarii neașteptate au fost făcute de Tusk după anunțarea unui acord între Uniunea Europeană și Turcia, ce prevede sporirea asistenței financiare acordate Ankarei și preluarea de către UE a unor refugiați din Turcia, guvernul turc angajându-se în schimb să deschidă șase noi tabere de refugiați. Acordul nu indică numărul refugiaților care ar urma să fie preluați din Turcia, menționând doar că statele UE vor susține 'programele și schemele de reinstalare' pentru acești noi refugiați, dar surse neprecizate citate de The Telegraph vorbesc despre circa o jumătate de milion de persoane, informează Agerpres.
Totuși, unele surse afirmă că remarcile lui Tusk nu au fost o aluzie la Turcia, ci o referire la actuali sau foști lideri din regiune, cum a fost cazul fostului președinte libian Muammar Gaddafi, care a amenințat UE că, dacă nu îi acordă ajutoare financiare, va lăsa imigranții ilegali din Africa să pătrundă în Europa, astfel că acest continent va deveni 'negru'. De altfel, acum Libia chiar este ruta principală folosită de imigranții africani pentru a ajunge în Europa, ei trecând prin această țară, unde domnește haosul și unde nu există o autoritatea statală, și traversează apoi Marea Mediterană cu ajutorul ambarcațiunilor puse la dispoziție de traficanți.
Dar chiar dacă declarația președintelui Consiliului European nu vizează Turcia, la Bruxelles se constată tot mai multă frustrare după încheierea vizitei președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, întrucât acesta a refuzat să garanteze securizarea frontierelor maritime ale țării sale cu Grecia, deși liderii europeni sunt convinși că guvernul de la Ankara ar putea să se achite cu ușurință de o asemenea sarcină. Conform ultimelor date, de la începutul anului peste 310.000 de refugiați arabi și asiatici au ajuns în Grecia după ce au traversat Marea Egee venind dinspre Turcia, în timp ce autoritățile turce au împiedicat doar vreo câteva zeci de mii de refugiați să pătrundă în spațiul comunitar.
Potrivit The Telegraph, Donald Tusk a afirmat în fața europarlamentarilor că 'mulți dintre vecinii noștri privesc cu satisfacție la problemele noastre' și vor să obțină favoruri în schimbul opririi valului de refugiați. Pentru noi, refugiații sunt oameni care chiar au nevoie de ajutor, dar în jurul nostru există și forțe pentru care valul de refugiați este doar o afacere murdară ori un pretext de târguială politică ieftină, a explicat el.
Prin urmare, 'treptat devenim martorii nașterii unei noi forme de presiune politică, iar unii vorbesc chiar despre un nou tip de război hibrid, în care valurile migratorii devin un instrument, o armă împotriva vecinilor. Acest lucru necesită din partea noastră o deosebită sensibilitate și responsabilitate', a avertizat președintele Consiliului European.
Pe de altă parte, el a criticat-o și pe Angela Merkel pentru decizia acesteia de a permite sirienilor să ceară azil în Germania, deși în drumul lor către această țară au mai traversat și alte state ale blocului comunitar. Politica de 'bun venit' ('Wilkommen Politik') promovată de Germania este un 'magnet' pentru 'milioane' de afgani și pakistanezi, a fost un 'frumos gest moral', dar Angela Merkel se află acum în fața unui 'examen al responsabilității pentru protejarea comunității politice a Europei și a frontierelor sale externe', a indicat Donald Tusk.