În timpul unei conferinţe de presă pe care Donald Trump a susţinut-o în Iowa, un reporter al Univision TV a fost scos din sală de agenţii de securitate ai candidatului la preşedinţie, pe motiv că punea prea multe întrebări, relatează The Atlantic.
Totul a început când Jorge Ramos a început să adreseze întrebări legate de problema imigraţiei. Deşi Trump a refuzat să răspundă, jurnalistul a insistat, aşa că lucrurile au escaladat, iar acesta din urmă a fost escortat afară.
După câteva minute însă, Donald Trump l-a invitat din nou în sală pe Ramos, ba chiar s-a arătat deschis la o discuţie.
"Uite care e problema cu planul tău pentru imigraţie. Este plin de promisiuni goale", i-a reproşat reporterul.
În replică, omul de afaceri şi-a apărat strategiile politice, afirmând că poate să deporteze imigranţii cu multă "compasiune". "Am o inimă mai mare ca tine", a spus el ironic.
În plus, a ţinut să-i amintească lui Ramos de procesul pe care l-a intentat împotriva Univision.
La începutul lunii iulie, Trump a deschis un proces de 500 milioane de dolari împotriva Univision, după ce acest post TV american de limbă spaniolă a încheiat unilateral contractul în virtutea căruia trebuia să difuzeze concursul de frumuseţe Miss USA. Reprezentanţii Univision precizau că nu vor transmite respectiva competiţie din cauza frazelor insultătoare rostite de Donald Trump la adresa imigranţilor mexicani.
Aceasta nu a fost, totuşi, prima confruntare dintre Trump şi Ramos. În trecut, jurnalistul l-a acuzat pe magnatul american că are discursuri care „promovează ura” şi că atunci când vorbeşte despre imigranţi nu o face din punct de vedere politic, ci dintr-o perspectivă personală.
Jorge Ramos şi Univision sunt voci importante ale comunităţii hispanice din SUA. Drept urmare, conflictele de tipul celui recent ar putea să-l facă pe Trump să piardă voturi importante, mai scrie The Atlantic.