Lucas Gonzalez era legitimat la Barracas Central, echipă aflată în al doilea eșalon argentinian. Miercuri dimineață, el se afla în mașină alături de încă trei coechipieri, întorcându-se de la un antrenament.
Conform presei locale, polițiștii le-ar fi făcut semn să se oprească, după ce șoferul a făcut mai multe manevre periculoase în trafic.
Cei patru sportivi nu au ținut cont de indicațiile forțelor de ordine și și-au continuat drumul, însă Lucas Gonzalez ar fi scos pe geam și un pistol, pentru a-i intimida.
În acel moment, unul dintre polițiști a folosit armamentul din dotare și l-a împușcat în cap pe tânărul sportiv, care a decedat câteva ore mai târziu, la spital!
Ceilalți trei pasageri au scăpat teferi și urmează să fie audiați, pentru a se stabili exact împrejurările care au condus la decesul celui de 17 ani.
În schimb, mama lui Gonzalez susține că cei patru ar fi fost atacați fără niciun motiv de polițiști, iar copilul ei nu ar fi avut nicio armă asupra sa.