Actrița Soheir Al Bably a murit, duminică, la vârsta de 84 de ani, informează presa locală.
Vedeta și-a petrecut ultimele zile din viață într-un spital din Egipt, la terapie intensivă, după ce a intrat în comă diabetică, potrivit ginerelui lui Al Bably, Reda Taima.
La scurt timp după ce s-a aflat că Soheir Al Bably a murit, fanii și colegii actriței au inundat rețelele de socializare cu mesaje de condoleanțe.
Născută în 1937, Soheir Al Bably a arătat că are talent la actorie și la muzică încă din copilărie. Ea a fost sfătuită de tatăl ei să se înscrie la Institutul Superior de Arte Dramatice, precum și la Institutului de Muzică.
În cariera sa, vedeta a jucat în zeci de filme și piese de teatru.
În 1997, Soheir Al Bably a anunțat că se retrage din actorie, dar după nouă ani a revenit asupra deciziei și a jucat în serialul Qalb Habiba (Inima unui iubit).
Al Bably a fost căsătorită de cinci ori. Primul ei soț a fost Mahmoud Al Naqouri, cu care a avut o fiică, pe Niveen. De asemenea, actrița a mai fost măritată cu cântărețul Munir Murad, precum și cu oamenii de afaceri Ashraf Al Sirjani și Mahmoud Ghoneim. Ultimul soț al vedetei a fost actorul egiptean Ahmed Khalil.