Cei doi suspecți, care fuseseră reținuți sâmbătă, 'au fost plasați sub mandat de arestare pentru capetele de acuzare de atentat terorist și participare la activitățile unui grup terorist', a informat Parchetul, într-un comunicat.
Potrivit presei belgiene, este vorba despre proprietarul și despre pasagerul unui automobil controlat sâmbătă la Cambrai (nordul Franței), pe autostrada Paris-Bruxelles. Ei au fost interceptați în cartierul Molenbeek câteva ore mai târziu.
În același comunicat, Parchetul federal a confirmat punerea în libertate a cinci din cele șapte persoane reținute pe teritoriul Belgiei.
'O percheziție a fost întreprinsă la Molenbeek-Saint-Jean', însă ea 'a fost negativă și nu s-a procedat la nicio arestare judiciară', se mai arată în documentul menționat, cu referire la operațiunea ce viza prinderea unui suspect-cheie în atentatele de la Paris, Salah Abdelsam.