Explozia a avut loc în cartierul Dasht-e-Barchi, o enclavă a comunităţii musulmane şiite Hazara, istoric oprimată, relatează Agerpres care citează agenția AFP.
"Conform primelor informaţii, din păcate, doi civili de la bordul autobuzului şi-au pierdut viaţa, iar alţi 14 au fost răniţi şi spitalizaţi", a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Kabul, Khalid Zadran, într-un comunicat.
În noiembrie, şapte persoane au fost ucise în explozia produsă într-un autobuz în Dasht-e-Barchi, revendicată de gruparea jihadistă Statul Islamic, care îi consideră pe şiiţi drept eretici.
Numărul atentatelor cu bombă şi atentatelor sinucigaşe în Afganistan s-a diminuat considerabil de când talibanii au pus capăt insurecţiei lor după ce au preluat puterea în august 2021, înlăturând guvernul susţinut de SUA.
Cu toate acestea, o serie de grupuri armate, inclusiv ramura regională a Statului Islamic, rămân încă o ameninţare, notează AFP.