Tiziana Grassi readuce la viață păpușile sau ursuleții de pluș ajunși la spitalul de jucării din Napoli. Ea este numită și ”Doctorița Plușica”, după un serial animat în care eroina principală își vindecă jucăriile.
Tiziana a moștenit pasiunea de a restaura jucăriile stricate de la tatăl ei și de la bunici. Atelierul pe care îl deține este un loc magic în care atât copiii, cât și adulții vin cu speranța că își vor recupera prietenii de joacă.
„Când persoanele ne contactează, primul lucru pe care-l observăm este că au o mare dorință să-şi spună povestea și motivul pentru care jucăria continuă să ocupe un loc special în viaţa lor. Prin urmare, în spatele acestor jucării există o poveste extraordinară”, a precizat Tiziana Grassi, proprietara atelierului.
Aproape zilnic sosesc pe adresa spitalului cereri de ajutor din toată Europa.
„Prin restaurare reuşim să recuperăm propriile emoții ale oamenilor şi momentul acela în care s-au simțit copii și și-au îmbrățișat păpuşa mult iubită”, a mai afirmat proprietara atelierului.
În această vară, ”Doctorița Plușica” a fost premiată de primarul orașului pentru felul în care se ocupă de Spitalul de jucării, renumit deja peste hotare.