William Burns, care a făcut deja mai multe deplasări de la începutul războiului dintre Israel şi Hamas pe 7 octombrie, are programat să se întâlnească cu şeful Mossad-ului David Barnea, şeful serviciilor secrete egiptene Abbas Kamel şi prim-ministrul Qatar Mohammed ben Abdelrahmane Al-Thani, potrivit Washington Post şi Axios, care precizează că această călătoria urmează să aibă loc în zilele următoare, fără însă a oferi informaţii despre locul unde va avea loc întâlnirea, relatează Ziare.com.
Deşi a refuzat să confirme informaţiile, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, John Kirby, a amintit că William Burns a fost deja implicat în negocierile unui acord privind ostaticii implementat la sfârşitul lunii noiembrie şi a indicat că ”participă la eforturile noastre de a încheia un altul”.
La sfârşitul lunii noiembrie, un armistiţiu de o săptămână a permis eliberarea a aproximativ o sută de ostatici în schimbul a cel puţin 240 de prizonieri palestinieni închişi în Israel.
Qatar, Egipt şi SUA încearcă în prezent să medieze pentru a obţine un nou armistiţiu.
Brett McGurk, consilierul preşedintelui Joe Biden pentru Orientul Mijlociu, se află în regiune săptămâna aceasta pentru a participa la negocieri, potrivit Casei Albe.
Conform Axios, Israelul a oferit Hamas, prin medierea Qatarului şi a Egiptului, o pauză de două luni în lupte în schimbul eliberării tuturor ostaticilor. Potrivit autorităţilor israeliene, 132 de ostatici se află încă în Fâşia Gaza, dintre care 28 sunt presupuşi morţi.