Dintre cei 82 de parlamentari, 61 au votat pentru demiterea președintei social-democrate, care ocupă această funcție din anul 2010.
Lideră a Partidului Muncitorilor, Dilma Rousseff este bănuită că a manipulat conturile publice pentru a fi realeasă în 2014 în funcția de președinte al Braziliei. Potrivit opoziției, Rousseff ar fi determinat bănci de stat să suporte cheltuieli suplimentare neînscrise în buget în 2014 și 2015. Ea ar fi ''cosmetizat'' în mod intenționat conturile publice pentru a disimula amploarea deficitelor și a favoriza realegerea sa în 2014, făcându-se vinovată de un ''delict de responsabilitate'', prevăzut în Constituție.
În replică, Dilma Rousseff a susținut că toți predecesorii ei au recurs la această practică și a denunțat o procedură ''fără bază legală'', care ar masca o ''tentativă de lovitură de stat'' instituțională.
În urma acestei destituiri, președinția Braziliei va fi asigurată în continuare de Michel Temer, care, în calitate de vicepreședinte, a preluat interimatul încă de când Rousseff a fost suspendată, la 12 mai.
Sursa: agerpres.ro