Conflictul din Yemen, care a cunoscut o escaladare semnificativă în luna martie odată cu intervenția aviației saudite, afectează aproape 20 de milioane de persoane, semnalează cele 13 asociații implicate în ajutorarea populației civile într-un comunicat publicat înainte de negocierile de pace ce urmează să aibă loc, duminică, la Geneva. Potrivit experților, este puțin probabil ca aceste consultări, sub auspiciile ONU, să aducă o încetare definitivă a ostilităților.
Yemenul are nevoie, urgent, de o încetare permanentă a focului, de ridicarea blocadei economice inițiate de Arabia Saudită, de încetarea aprovizionării cu arme a tuturor părților, de sporirea finanțării acțiunilor umanitare și de o dezvoltare susţinută, pe termen lung', subliniază organizațiile amintite, citate de Agerpres.
Faptul că lumea continuă să privească cu indiferență la dezastrul umanitar fără precedent din Yemen este inacceptabil și este o dovadă de iresponsabilitate, a afirmat Hanibal Abiy Worku, directorul operațiunilor Norwegian Refugee Council (Consiliul Norvegian pentru Refugiați) în acea țară.
De la sfârșitul lunii martie, conflictul din Yemen a făcut peste 2.000 de morți și 10.000 de răniți, între care numeroși civili, iar peste o jumătate de milion de persoane au fost strămutate. Populația acestei țări sărace din Peninsula Arabică este lipsită de strictul necesar: hrană, apă potabilă, medicamente și carburant.