Decizia preşedintelui ales al viitoarei Comisii Europene, Jean-Claude Juncker, de a repartiza comisarului desemnat de Cehia, Vera Jurova, portofoliul pentru Justiţie, protecţia consumatorilor şi egalitate de gen a provocat surprindere, în condiţiile în care Praga se aştepta să obţină un domeniu economic cu greutate în viitorul Executiv european.
De altfel, într-o primă reacţie în presă după anunţarea repartizării portofoliiilor în Comisia Europeană, Vera Jurova şi-a exprimat regretul că nu a obţinut portofoliul Politică Regională, pentru care se considera expert, mai ales că a deţinut funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale, sau cel al Transporturilor, pentru care a făcut lobby Guvernul ceh.
Câteva ore mai târziu, într-un interviu pentru televiziunea cehă, Vera Jurova şi-a declarat mulţumirea în legătură cu portofoliul primit de Cehia. "Este un portofoliu puternic şi foarte interesant şi, într-un fel sau altul, are legătură cu viaţa de zi cu zi a tuturor cetăţenilor UE", a afirmat Vera Jurova.