Joi, subiectul expulzării lui George Simion a ajuns și în atenția Parlamentului Republicii Moldova. Deputatul PL, Valeriu Munteanu s-a arătat convins că operațiunea de expulzare ar avea girul decidenților politici de la Chișinău. Potrivit lui, „în spatele acestei decizii stau comuniștii, aduși la guvernare pe ușa din spate” (…) „mai exact, operațiunea de expulzare este parte din prețul pe care îl plătește PLDM și PD pentru prezența lui Voronin la guvernare”. (…) „Expulzarea lui George Simion este dovada că adevăratul lider al coaliției de guvernare este Voronin, pentru că numai pe vremurile lui erau expulzați cetățenii români”, a menționat deputatul PL în cadrul ședinței Parlamentului. În replică liderul comunist, Vladimir Voronin a declarat: „Așa am procedat cu dușmanii statalității și așa voi proceda și de acum înainte”. Potrivit deputatului Valeriu Munteanu, asemenea acțiuni diminuează șansele de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană și periclitează imaginea statului în ajunul summitul Uniunii Europene de la Riga.
Liderul PLDM, Vlad Filat, a cerut convocarea în Parlament a directorului Serviciului de Informații și Securitate, pentru a oferi explicații în legătură cu acest caz, iar liderul PD, Marian Lupu, a menționat că „organele de drept sunt obligate să apere statalitatea și suveranitatea conform legii” și că „nu se admite organizarea acțiunilor subversive care duc la lichidarea statalității”. De asemenea, Lupu a spus că expulzarea lui George Simion nu va afecta relațiile moldo-române și nici cu UE, deoarece „el nu reprezintă instituțiile statului român”. În replică, liderul PL, Mihai Ghimpu, a menționat că „statalitatea nu se pierde prin organizarea unui miting pașnic, ci prin proasta guvernare”. (…) „E o rușine să audă UE că ați expulzat un cetățean european pentru simplul fapt că a vrut să organizeze un miting la Chișinău”, a atenționat liderul PL.
Primarul de Chișinău, Dorin Chirtoacă, s-a solidarizat cu organizatorii mitingului de sâmbătă. El a declarat că "orice expulzare în scop de zădărnicire a unei manifestații publice va avea efect invers". (…) „Întreb din curiozitate: de ce exponenții FSB-ului și slugile lui Putin care vor să candideze (la funcții elective) pe la Bălți și organizează manifestații în fața Primăriei nu sunt reținuți/expulzați/anchetați pentru finanțare din exterior etc.?”, a scris Chirtoacă pe Facebook, potrivit Deutsche Welle.
Autoritățile sunt în drept să declare un cetățean străin persoană indezirabilă în cazul în care acesta pune în pericol siguranța națională, susține Ministerul de Interne al Republicii Moldova, într-un comunicat emis joi, explicând motivele pentru care cetățeanul român George Simion, liderul platformei 'Acțiunea 2012', care pledează pentru unirea Basarabiei cu România, a fost expulzat miercuri de pe teritoriul Republicii Moldova, informează Unimedia.md.
Potrivit articolului 55 al Legii 200 din 2010, autoritățile naționale sunt în drept să adopte decizia privind declararea unui străin persoană indezirabilă ca măsură asiguratorie, dispusă împotriva unui străin care a desfășurat, desfășoară ori în a cărui privință există indicii temeinice că intenționează să desfășoare activități de natură să pună în pericol securitatea națională, menționează comunicatul Ministerului moldovean de Interne.
'Acțiunea 2012' urma să organizeze la 16 mai un marș pentru unire în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, la care își anunțase participarea un număr mare de participanți.
George Simion a declarat că a fost oprit miercuri de câțiva ofițeri SIS în scuarul din fața liceului Gheorghe Asachi din Chișinău și escortat până la vama Leușeni.
Ulterior, Ministerul de Externe al României a indicat, într-un comunicat, că a solicitat explicații autorităților Republicii Moldova.
'Clasa politică de la Chișinău a deziluzionat dramatic speranțele europene ale alegătorilor după 30 noiembrie 2014. Tot mai mulți oameni au participat la manifestațiile unioniste, văzând reîntregirea ca unica salvare pentru viitorul lor. Asta cred că a speriat: sâmbătă, de la ora 14:00, zeci de mii de oameni vor cere Unirea și o vor face pașnic, cum am făcut-o întotdeauna', a declarat George Simion pentru UNIMEDIA.
Potrivit unor analiști moldoveni, după amplele manifestații antiguvernamentale de la începutul lunii, în contextul răsunătorului scandal de corupție prin devalizarea a trei bănci, de unde a dispărut un miliard de dolari, actualul guvern de la Chișinău se teme de o mișcare de contestare populară.