Procurorul şef al statului Michoacan a anunţat că victimele decapitate au fost găsite în Jiquilpan, o zonă cunoscută în ultimii ani celor care vor să câştige supremaţia în rândul traficanţilor, scrie The Guardian.
Într-o scurtă declaraţie de presă, acesta a precizat că cei 6 morţi nu au fost identificaţi, iar trupurile lor nu au fost deocamdată găsite, scrie Ziare.com.
În acelaşi timp, în statul vecin Guerrero, un bărbat înarmat a intrat într-o locuinţa şi a ucis 7 persoane. Cinci dintre victime făceau parte din aceeaşi familie, iar celelalte două erau un bărbat şi o femeie proaspăt căsătoriţi.
Un purtător de cuvânt al autorităţilor a declarat că doi dintre cei ucişi erau ofiţeri de poliţie municipală, iar un altul era ofiţer al poliţiei de stat.
Din primele informaţii reiese că atacatorul ar fi vrut să ucidă doar una dintre persoane, că să se răzbune, dar până la urmă i-a împuşcat pe toţi.
Statul Guerrero, unde se află şi cunoscutul Acapulco, este unul dintre cele mai afectate de războiul traficanţilor de droguri, informează sursă citată.