Purtătoarea de cuvânt a republicanului Stephen Fincher, reprezentantul statului Tennessee, Elizabeth Lauten, necunoscută publicului larg, a publicat un mesaj pe Facebook în care le critica pe Sasha, în vârstă de 13 ani, şi Malia Obama, de 16 ani, pentru ţinutele lor şi lipsa de "clasă", în timpul unui eveniment care a avut loc miercuri, la Casa Albă.
"Dragelor Sasha şi Malia, ştiu că sunteţi în plină adolescenţă, însă faceţi parte din familia prezidenţială, încercaţi să daţi dovadă de un pic de clasă. Îmbrăcaţi-vă pentru a fi respectate, nu pentru a merge la întâlnire într-un bar. Şi nu vă îmbufnaţi în timpul unui eveniment televizat public", a adăugat ea.
Purtătorul de cuvânt al Casei Albe Josh Earnest s-a declarat luni "surprins că un agent al Capitoliului foloseşte un eveniment legat de (sărbătoarea de familie) Thanksgiving pentru a-i critica pe membrii familiei prezidenţiale".
"Acest incident ne aminteşte că", atunci când vorbim în public trebuie, "să ne alegem cuvintele cu mare atenţie şi să încercăm să fim conştienţi de modul în care vor fi primite aceste cuvinte şi mesaje", a adăugat el.
Unii au apreciat că cele două adolescente, care au zâmbit în cea mai mare parte a ceremoniei, păreau să se plictisească, ceea ce i-a amuzat pe mai mulţi comentatori şi jurnalişti de la Washington.
Elizabeth Lauten şi-a confirmat luni intenţia de a demisiona în interviuri pentru mai multe posturi americane, printre care NBC News şi Fox News, după un weekend de critici dure la adresa sa pe Twitter şi în presă.
Presa americană nu evocă aproape deloc viaţa privată a celor două fiice ale lui Obama, care trăiesc la Casa Albă cu părinţii lor şi merg la şcoală la Washington. Atacurile personale la adresa familiei prezidenţiale sunt considerate tabu în Statele Unite.