"Reţeaua Al-Qaida reprezenta un model foarte diferit de ameninţarea teroristă cu care ne confruntăm în prezent", a declarat James Comey într-o conferinţă pe tema combaterii terorismului.
"Biroul Federal de Investigaţii are în prezent sute de investigaţii în curs de desfăşurare în toate statele americane, privind comploturi teroriste inspirate de reţeaua Stat Islamic", a subliniat Comey, conform Mediafax.
Reţeaua teroristă Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria - SIIS/ Stat Islamic în Irak şi Levant - SIIL) ocupă regiuni din Siria, Irak, nordul Egiptului şi nordul Libiei, unde a proclamat un "califat". Organizaţia fundamentalistă sunnită s-a remarcat prin execuţii de o brutalitate extremă.