„Nu voi da nici nume, nici prenume, nici alte detalii picante, dar există un astfel de caz intersant. A fost efectuată o intervenţie chirurgicală de schimbare a sexului, ceea ce de fapt este o chestiune strict personală”, a menţionat Dmitri Krasnianski, potrivit Rador.
„Intervenţia chirurgicală de schimbare a sexului nu-l va împiedica să-şi desfăşoare activitatea. Transsexualul nu şi-a schimbat, deocamdată, actele de identitate. Operațiile de schimbare de sex reprezintă încă un subiect tabu în societatea din Rusia. Este greu pentru un transsexual să îşi motiveze intenţia”, a precizat Dmitri Krasnianski.
Reprezentantul Comisiei electorale orăşeneşti din Sankt Petersburg s-a supus intervenţiei de schimbare de sex pentru a deveni, din bărbat, femeie.
Surse din cadrul administraţiei orăşeneşti nu au dorit să comenteze cazul. „Nu dispunem de niciun fel de date despre acest caz”, au precizat surse din rândul autorităţilor din St. Petersburg.