"Anul acesta, vom lua toate măsurile şi aşteptăm semnarea cât mai curând a decretului prezidenţial privind crearea rezervaţiei radiologice a biosferei la Cernobîl. Sperăm să finalizăm procedurile înainte de 26 aprilie", când se împlinesc 30 de ani de la accident, a declarat Anna Vronskaia, ministrul ucrainean al Ecologiei şi Resurselor naturale, potrivit Mediafax.
Conform unui studiu prezentat de autorităţile ucrainene, oamenii pot sta patru-cinci zile la o distanţă mai mică de 30 de kilometri de zona unei explozii nucleare şi o zi la o distanţă de zece kilometri, fără ca sănătatea să le fie afectată.
În schimb, în zona fostei centrale de la Cernobîl, unde pe 26 aprilie 1986 a avut loc o explozie nucleară, sunt numeroase specii de animale sălbatice. Absenţa oamenilor a favorizat venirea cailor sălbatici, a elanilor, râşilor, lupilor şi urşilor.