Drapelele vor fi coborâte în bernă în semn de omagiu la adresa celor care și-au pierdut viața vineri seară într-o serie de atentate care au avut loc la Paris, a declarat o sursă apropiată biroului prim-ministrului francez, transmite sâmbătă France Presse.
Aceste decizii, precum și confirmarea doliului național de trei zile — sâmbătă, duminică și luni — anunțată de președintele francez Francois Hollande, sunt cuprinse într-o circulară semnată sâmbătă la prânz de premierul Manuel Valls, potrivit unor surse apropiate acestuia.