Expertul american în probleme de apărare, cu stagii în Afganistan, Iraq, Kuwait și Qatar, explică faptul că, din punct de vedere militar, nu există nicio cale rațională prin care Ucraina să câștige vreodată războiul cu Rusia, potrivit ziare.com.
După ce armata roșie a suferit o ”înfrângere uluitoare” în fața apărătorilor ucraineni, la nord de Kiev și Harkov, în primele săptămâni de război, mulți experți au calificat trupele ruse drept ”incompetente” și au sugerat că sunt incapabile să învingă forțele ucrainene.
În primele zile ale războiului, Joe Biden a impus sancțiuni Rusiei, despre care Casa Albă a spus că ele ar putea fi ”cele mai de impact, coordonate și mai ample restricții economice din istorie”.
Apoi, Uniunea Europeană a impus mai multe pachete de sancțiuni contra Moscovei, ajungând pe 3 iunie la cel de-al șaselea, care include o interdicție parțială a importului de petrol și gaze rusești.
Însă, cele două măsuri contra Rusiei par că eșuează, iar Putin nu și-a schimbat prea mult intențiile. De-a lungul primelor luni, au existat declarații pozitive aproape universale ale liderilor americani și ucraineni, sugerând că trupele Kievului vor ”alunga Rusia” de pe pământul Ucrainei, iar țara nu va accepta niciun acord negociat, care să cedeze vreun teritoriu Rusiei.
Un raport recent al situației de pe câmpul de luptă din Donbas vorbește despre faptul că forțele ucrainene din prima linie sunt depășite cu 20 la 1 în privința artileriei și cu 40 la 1 în cazul muniției de artilerie.
În plus, Rusia continuă să dețină o supremație aeriană, având până la 300 de atacuri de acest gen pe zi, comparativ cu 3-5 pe zi pentru Ucraina. Ministrul Apărării din Ucraina a confirmat faptul că sunt pierderi de peste 100 de militari de-ai Kiev-ului în fiecare zi și încă 500 sunt răniți.
Situația a devenit una critică pe frontul din Donbas pentru armata Kiev-ului, iar acum liderii Ucrainei sunt într-o postură ingrată: dacă trebuie să renunțe la un teritoriu ocupat de Rusia sau nu, ori dacă trebuie să renunțe acum pentru a limita pierderile sau să continue lupta, în speranța că într-o zi va recîștiga totul.
Ucraina mai deține orașe importante din Donbas, precum Harkov și Odesa, dar situația lor devine incertă odată cu avansul trupelor ruse. Ar fi o performanță aproape imposibilă pentru Occident să furnizeze Ucrainei suficient armament greu, care să reducă dezavantajul major în privința puterii de foc, față de Rusia, susține fostul colonel american Daniel Davis.