Cutremurul, care a avut epicentrul în provincia Marche, a fost resimțit în Roma, Florența, Bologna, dar și în alte orașe din nordul și sudul Italiei.
#Terremoto Le mappe di scuotimento e intensità secondo #Ingv#Marche #Pesaro #Ancona #Rimini pic.twitter.com/qLov7VVdZ2
— Emanuela Micucci (@EmMicucci) November 9, 2022
Seismul a fost urmat de trei replici cu magnitudini de până la 4 pe Richter. Potrivit autorităților, nu s-au înregistrat victime și nici pagube materiale.
Cutremur cu magnitudinea de 5,6, în Nepal
Un alt seism puternic s-a produs miercuri dimineață. Cel puţin şase persoane şi-au pierdut viaţa şi alte cinci au fost rănite într-un cutremur cu magnitudinea 5,6 care a zguduit vestul Nepalului, unda de şoc fiind resimţită până la New Delhi, a anunţat Institutul american de Geofizică (USGS), relatează Reuters şi AFP.
Şase persoane au murit în districtul de vest Doti, între care trei membri ai unei familii, a declarat şeful poliţiei locale Rajendra Dhamala. Alte cinci persoane au fost rănite şi sunt tratate la un spital local.
Epicentrul a fost localizat în apropiere de Dipayal (Nepal), la 340 km vest de Kathmandu, la o adâncime de 15 km, potrivit USGS.
Cutremurul a avut loc miercuri la ora 02:00 (20:30 GMT marţi) şi a fost resimţit în nordul Indiei. Centrul naţional indian de seismologie a anunţat un cutremur cu magnitudinea 6,3.