Seismul s-a produs sâmbătă seară la ora 20:14:43 (ora locală a României), în nord-vestul Iranului, la frontiera cu Turcia, la o adâncime de 15 km. Cutremurul semnificativ a avut magnitudinea mb 5.6, transmite INDFP.
Potrivit Centrul Seismologic European Mediteranean (EMSC), cutremurul a avut o magnitudine de 5,6 şi s-a produs la o adâncime de 10 kilometri. Presa iraniană a mai precizat că seismul ar fi avut avut o magnitudine de 5,9 şi a lovit provincia Azerbaidjanul de Vest.
Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 64km E de Khowy, 65km NV de Tabriz, 107km NE de Orumiyeh, 182km N de Mahabad, 199km E de Van, 214km N de Bukan, 220km SE de Yerevan, 230km V de Ardabil, 245km N de Saqqez, 260km S de Ganja, potrivit INDFP.
Cel puțin 2 persoane au murit și alte 440 au fost rănite, transmite agenția de presă germană, potrivit Agerpres.
Au fost distruse mai multe locuințe din orașul Khoy, au fost avariate mașini, potrivit presei iraniene, scrie Reuters.
#Iran
— MAYSAM BIZÆR میثم بیزر (@m_bizar) January 28, 2023
Snowing in the northwestern city of #Khoy. The temperature is reportedly -3 Celius right now. as many people have rushed to the streets following a massive 5.9 magnitude #earthquake. pic.twitter.com/7UDxMPFiEw
În momentul producerii seismului, la Khoy ningea,iar temperatura coborâse sub minus 3 grade Celsius.
Au fost trimise în zona afectată echipe de salvare, iar spitalele sunt în alertă pentru preluarea victimelor.