Un cutremur semnificativ s-a produs în Hokkaido, Japonia, în ziua de 2 noiembrie, la ora 01:45:56 (ora locală a României). Acesta a avut magnitudinea mb 5.2 și s-a înregistrat la adâncimea de 10km.
Seismul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 116km S de Kushiro, 171km SE de Obihiro, 278km E de Tomakomai, 284km SE de Asahikawa.
Cutremure frecvente în Japonia
Japonia este țara unde se produc cele mai multe și mai dese cutremure de pământ. Nu de puține ori, această țară a fost dată ca exemplu pentru modul în care construiește și, mai ales, pentru felul în care reacționează în caz de cutremur.
În ianuarie 1995, un seism devastator de 7,3 grade pe scara Richter a lovit orașul Kobe. Bilanțul a fost cumplit: peste 6.400 de morți, 150.000 de clădiri distruse, o secţiune de un kilometru dintr-o autostradă prăbuşită. Totalul pagubelor materiale s-a ridicat la peste 102 miliarde de dolari, adică 2,5% din PIB-ul țării.
Anual, în Japonia se produc în medie 5.000 de cutremure, ceea ce înseamnă că media zilnică se situează în jurul valorii de 13,7.
Majoritatea seismelor produse în Japonia, și anume în jur de 3.800, au o magnitudine cuprinsă între 3,0 și 3,9 grade pe scara Richter, astfel că pot trece aproape neobservate. Explicația este aceea că epicentrul este situat la o distanță mare de coasta Japoniei.
Restul de aproximativ 1.200 pot avea magnitudini de 4,0-4,9 grade pe scara Richter. În schimb, în fiecare an se produc aproximativ 160 de cutremure cu o magnitudine de 5 sau chiar peste 5 grade pe scara Richter.
Arhipelagul japonez este situat de-a lungul Cercul de Foc al Pacificului. Cu o lungime de 40.000 km, este cea mai întinsă și activă zonă vulcanică de pe Terra, concentrând 62% dintre vulcanii activi existenți în lume (peste 450 dintre cei 600 vulcani activi). Pe teritoriul Japoniei există 265 de vulcani activi.
Japonia este foarte activă din punct de vedere seismic deoarece este situată la joncțiunea a patru plăci tectonice: placa Eurasiană, placa Filipineză, placa Pacificului și placa Nord-Americană.