Avertismentele preşedintelui rus Vladimir Putin la adresa aliaţilor NATO sunt 'inacceptabile' şi nu ajută eforturile de reducere a tensiunilor, a declarat vineri Alianţa Nord-Atlantică, la o zi după ce liderul rus a anunţat în faţa parlamentului ultimele tipuri de arme de înaltă tehnologie ale Rusiei, relatează Reuters, citată de Agerpres.
"Declaraţiile ruse care ameninţă să vizeze aliaţi (NATO) sunt inacceptabile şi contraproductive", a declarat purtătorul de cuvânt al NATO, Oana Lungescu, într-un comunicat.
"Nu vrem un nou război rece sau o nouă cursă a înarmărilor", a declarat ea, adăugând că sistemul antirachetă al NATO în Europa nu vizează Rusia.
Tot joi, Washongtonul a reacţionat, acuzând Moscova de "încălcarea directă" a tratatelor internaţionale semnate de Rusia, între care Tratatul privind forţele nucleare cu rază medie de acţiune (INF), semnat de Ronald Reagan şi Mihail Gorbaciov în 1987.
Ulterior, un mesaj comun a fost lansat de Donald trump și Angela Merkel. "Cancelarul (german) şi preşedintele (american) sunt îngrijoraţi de ultimele declaraţii ale preşedintelui rus (Vladimir) Putin asupra dezvoltării armamentului său şi a consecinţelor lor asupra eforturilor de control internaţional al sistemelor de armamente", a indicat vineri cancelaria germană într-un comunicat.
Kremlinul a respins vineri orice idee că şi-ar dori să relanseze o "cursă a înarmărilor" cu SUA, la o zi după discursul foarte ferm al preşedintelui Vladimir Putin, în care el a lăudat armele "invincibile" ale Rusiei, relatează AFP.
"Rusia nu are intenţia de a se lansa într-o cursă a înarmărilor", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, respingând acuzaţiile Washingtonului potrivit cărora Moscova şi-ar încălca obligaţiile sale internaţionale prin dezvoltarea acestor noi arme.
"Noi dezminţim categoric toate acuzaţiile conform cărora Rusia încalcă dispoziţii şi articole ale dreptului internaţional privind dezarmarea şi controlul armelor ", a spus Peskov.
"Rusia a fost, este şi va fi constrânsă de obligaţiile sale internaţionale", a adăugat el.