Oficialii americani iau în calcul ca războiul Rusia-Ucraina să se transforme într-un conflict înghețat care se va întinde pe mulți ani, poate zeci de ani, ca cele existente în Asia de Sud, între cele două Corei. Potrivit acestui scenariu, americanii nu văd deloc ca sigură o victorie a Ucrainei împotriva Rusiei în acest război ce durează de peste un an de zile.
Astfel că SUA se pregătesc tot mai mult pentru un conflict înghețat în Ucraina și un scenariu asemănător celui din peninsula coreeană, divizată după al doilea Război Mondial, în august 1945. Astfel, Coreea de Nord - RPDC, regim comunist, este controlată de ruși, Coreea de Sud - Republica Coreea, controlată de americani.
Scenariul „înghețării” pe termen lung a conflictului din Ucraina prevede și liniile roșii de teritoriu peste care Ucraina și Rusia ar fi de acord să nu treacă. În același timp aceste „granițe” convenite între cele două țări aflate în conflict nu ar trebui să devină oficiale, spun oficiali americani de la Casa Albă și din diversele agenții de securitate, scrie Politico.
SCENARIUL CEL MAI SIGUR ÎN RĂZBOIUL RUSIA-UCRAINA ESTE CEL APLICAT ÎN PENINSULA COREEA
Unii oficiali şi analişti americani spun că un model sugestiv ar putea fi Războiul din Coreea. Luptele active în acest conflict s-au încheiat cu un armistiţiu în 1953, dar, chiar şi după 70 de ani, războiul nu a fost încheiat oficial.
"O încetare a focului în stilul Coreei este cu siguranţă ceva ce a fost discutat de experţi şi analişti din interiorul şi din afara guvernului" când vine vorba de Ucraina, a declarat fostul oficial al administraţiei Biden. "Este plauzibil, deoarece niciuna dintre părţi nu ar trebui să recunoască noi graniţe şi singurul lucru asupra căruia ar trebui să se ajungă la un acord ar fi oprirea focurilor de armă de-a lungul unei linii stabilite". Negocierile pentru armistiţiul din Coreea au durat doi ani.
Scenariul cel mai probabil avansat de SUA - Ucraina are şanse mici să învingă Rusia
Scenariul „conflictului înghețat” este unul ce pare cel mai realist, pentru că s-ar mula cel mai bine pe realitatea din teren, în ceea ce privește relațiile dintre Ucraina și Rusia. Mai mult, scrie Politico, o viitoare contraofensivă ucraineană nu va reuși să dea o lovitură finală Rusiei, dar niciuna dintre cele două țări nu vor să admită vreodată înfrângerea în acest război.
Ucraina a anunțat că pregăteşte o contraofensivă împotriva Rusiei, dar momentul declanșării încă e neclar, motiv de speculații, precum și pentru operațiuni sub steag fals ale Rusiei. Zelenski a sugerat că această contraofensivă va fi amânată, pentru că e nevoie de mai multe arme de la partenerii occidentali ai Ucrainei, dar a adăugat totuși că „primii paşi importanţi vor fi făcuţi în curând".
Într-un conflict înghețat pe care-l întrevăd SUA între Ucraina și Rusia nu sunt întrerupte total luptele, nimeni nu e declarat învingător, nici războiul nu este încheiat oficial.
De aceea acest scenariu pare cel mai acceptabil pentru SUA și alte țări care susțin Ucraina în fața invaziei Rusiei. De ce? Pentru că luptele ar scădea, costurile de sprijn militar al Ucrainei s-ar reduce, comentează aceeași publicație.
„Credem că va fi un conflict pe termen lung, fie că pare înghețat sau dezghețat. În ultimele luni a fost totul despre urgență și pe termen scurt”, a declarat un oficial american care cunoaște discuțiile Administrației Biden despre Ucraina, adăugând că acest scenariu și planul aferent lui sunt pe primul loc privind viitorul conflictului din Ucraina.
Informațiile despre principalul plan de pregătire în cazul înghețării conflictului au fost confirmate și de alți doi oficiali americani și un fost oficial al Administrației Biden, mai scrie Politico. Aceștia se gândesc, de asemenea, la legăturile de securitate pe termen lung pe care Washingtonul le va avea cu Kievul, precum şi la relaţia Ucrainei cu alianţa militară nord-atlantică NATO.
Unul dintre cei care au confirmat scenariul prelungirii războiului a explicat pozițiile anti- și pro scenariul ce va include liniile roșii peste care nu ar trebui să treacă niciuna dintre părți, ce nu vor funcționa ca niște granițe oficiale.
"Există unii care gândesc: Oh, ucrainenii trebuie să aibă Mariupol şi accesul la Marea Azov. Există alţii mai puţin preocupați unde vor fi trasate aceste linii de demarcație atât timp cât Ucraina este în siguranţă pe viitor", a relatat fostul oficial de la Casa Albă din discuțiile purtate cu ușile închise.
În plus, și şeful Statului Major Interarme, generalul Mark Milley, a declarat cu mai multe ocazii că războiul se va încheia la masa negocierilor, și nu cu o victorie militară a uneia dintre părţi, reamintește Politico.
Există și o a cincea persoană care confirmă scenariul, scrie publicația americană. Este vorba de un înalt oficial al administrației Biden, care a vorbit în numele Casei Albe, dar sub rezerva anonimatului.
Acesta a declarat că „sunt analizate planuri de urgență, dar situația este în dinamică. Singura predicție sigură este că Rusia nu va cuceri Ucraina”.