Acesta întâmpină vizitatorii cu grădini tropicale ce se întind pe coloane înalte de peste 100 de metri, o piscină care imită o lagună și coridoare ce amintesc de peșteri. Distincția a fost acordată de către Council on Tall Buildings and Urban Habitat (CTBUH), care a apreciat nu doar estetica clădirii, ci și măsurile ecologice implementate, inclusiv reducerea consumului de energie și apă, conform CNN.
Cum arată „hotelul din natură”
Descris ca un „hotel în natură”, Pan Pacific Orchard a fost lăudat pentru abordarea sa inovatoare privind urbanismul în zone cu densitate ridicată. Arhitectul Hong Wei Phua de la firma WOHA, responsabilă pentru proiect, a explicat că designul nu face clădirea să pară masivă, ci o integrează armonios în peisajul urban din jur, transformând-o într-o extensie a cartierului.
Cel mai uimitor hotel din Singapore / Sursa foto - Facebook
Inaugurat în iunie 2023, zgârie-norul de 140 de metri înălțime este structurat pe patru terase tematice, fiecare inspirată de mediul tropical din Singapore: păduri, plaje, grădini și nori. La parter, oaspeții pot admira zeci de specii de plante autohtone și o cascadă spectaculoasă. La primul nivel, „Beach Terrace” oferă o piscină înconjurată de palmieri, aducând atmosfera unei plaje exotice în inima orașului. „Garden Terrace” dispune de alei pentru plimbări relaxante, în timp ce „Cloud Terrace”, aflată la vârful clădirii, servește ca spațiu pentru evenimente, oferind o vedere panoramică asupra orașului.
Cea mai frumoasă clădire din Singapore / Sursa foto - Facebook
Hotelul are 347 de camere, majoritatea dintre ele dotate cu balcoane care oferă priveliști spectaculoase asupra grădinilor și teraselor. Pan Pacific Orchard nu doar că impresionează prin frumusețea sa, dar stabilește și un nou standard în arhitectura durabilă și inovatoare.